Se spune că primele jocuri olimpice au avut loc în anul 776 î.H., în Olympia (Grecia), tradiția competițiilor între cei mai de seamă sportivi continuând mai bine de 1.000 de ani, până în 393 d.H., când împăratul roman Teodosiu le-a interzis din rațiuni care țineau de religie.

Prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne a avut loc în 1896, la Atena, în urma demersurilor baronului francez Pierre de Coubertain. Logo-ul, cele cinci inele înlănțuite, este simbolul legăturii strânse dintre cele cinci continente.

Se cuvine să spunem câte ceva și despre celălalt simbol al JO, flacăra olimpică. Ei bine, ea este aprinsă de fiecare dată în Olympia și este purtată cu o torță până în orașul gazdă al noii ediții.

Sporturile olimpice de vară

logo jo varaJocurile Olimpice de vară adună cei mai mulți sportivi. De exemplu, la Tokyo 2020 (ediție desfășurată în 2021 din cauza pandemiei) au participat peste 11.000 de sportivi, care au concurat în 339 de probe (33 de discipline sportive).

Sporturile olimpice de vară sunt: atletism, badminton, baschet, baschet 3×3, box, călărie, canotaj, ciclism, fotbal, gimnastică artistică, gimnastică ritmică, golf, haltere, handbal, hochei pe iarbă, înot, judo, kaiac-canoe, karate, lupte, pentatlon modern, polo pe apă, rugby, sărituri în apă, scrimă, taekwondo, tenis, tenis de masă, tir cu arcul, tir sportiv, triatlon, volei și yachting.

De-a lungul timpului, la JO de vară au fost introduse diverse sporturi cu caracter demonstrativ:

WordPress Table

Sporturile olimpice de iarnă

logo jo iarnaPrimele Jocuri Olimpice de iarnă au avut loc în 1924, la Chamonix (Franța). Timp de 16 ediții, ele s-au desfășurat în același an cu Jocurile Olimpice de vară.  După Barcelona 1992, a urmat Lillehammer 1994, iar apoi a fost respectat ciclul clasic de patru ani.

Sporturile olimpice de iarnă sunt: biatlon, bob, combinata nordică, hochei pe gheață, patinaj artistic, patinaj viteză, sanie, schi alpin, schi fond, sărituri cu schiurile, short-track, skeleton și snowboard.

Și la Jocurile Olimpice de iarnă au existat sporturi demonstrative:

WordPress Table

Cât durează jocurile olimpice

În general, Jocurile Olimpice de vară durează 16 zile. Ediția din 2021, de la Tokyo, s-a desfășurat între 23 iulie și 8 august.

Întrecerile de la Jocurile Olimpice de iarnă se desfășoară tot pe durata a 16 zile. Ediția din 2022 de la Beijing, este programată în perioada 4-20 februarie 2022.

Pariuri pe Jocuri Olimpice

Cum industria de pariuri online crește de la an la an, agențiile au lărgit oferta tot mai mult, adăugând noi posibilități de a putea paria pe Jocurile Olimpice.

Consultă ghidul nostru de pariuri pe Jocuri Olimpice pentru a vedea sporturile disponibile pe care poți paria, dar și cum să o faci într-un mod eficient.

Datele Jocurilor Olimpice

Până în prezent, au avut loc 29 ediții ale Jocurilor Olimpice moderne de vară:  

WordPress Table

Mai sunt stabilite: Paris 2024 și Los Angeles 2028.

Cele 23 de ediții ale Jocurilor Olimpice de iarnă au fost:

WordPress Table

Mai sunt stabilite: Beijing 2022 și Milan Cortina 2026.

Câte medialii olimpice are România?

Până acum, reprezentanții României au cucerit:

  •  308 medalii la Jocurile Olimpice de vară (90 de aur, 97 de argint și 121 de bronz);
  • 1 medalie de bronz la Jocurile Olimpice de iarnă (Grenoble 1968).

Cele mai multe medalii au fost aduse de:

  • gimnastică (72 în total – 25 de aur, 21 de argint și 26 de bronz);
  • canotaj (40 în total – 20 de aur, 11 de argint și 9 de bronz);
  • atletism (35 în total – 11 de aur, 14 de argint și 10 de bronz).

Nadia Comăneci este sportiva cu cele mai multe medalii (9 în total – 5 de aur, 3 de argint și una de bronz).